HAIDĂU Grigore-Cătălin , 19 ani

la Tg. Jiu. După absolvirea Liceului militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova, în anul 1988, a urmat Şcoala de Ofiţeri şi Artilerie antiaeriană din Braşov. A luat parte activă la luptele din oraş, de la sfârşitul lui 1989 şi a fost împuşcat în noaptea de 23/24 Decembrie. Avansat slt. post-mortem s-a înscris ca un erou şi depre luptele ce au avut loc la poalele Tâmpei aflăm din scrisoarea adresată părinţilor, care a fost găsită în buzunarul hainei militare şi pe care ziarul "Gorjanul" a publicat-o: "Dragi părinţi, dragă Daria, dragi bunici, dragii mei: Vă rog foarte mult să nu intraţi în panică. Ştiu că în Tg. Jiu e PACE. Uite că de-abia acum îmi dau seama ce înseamnă cuvântul acesta... Aici, Armata e cu poporul, dar împotriva Securităţii. Nişte asasini, mercenari, cretini, efectiv nu mai am cuvinte să calific aceste animale care trag fără milă în noi, în popor... Vă rog mult, mamă şi tată, ceea ce vă spun nu citiţi la bunici, mai ales lui Mamaia, că ştiu că bunica nu stă strălucit cu sănătatea. Ei, bine, nu e bine să o spun, dar îmi aleg prima variantă pentru că vreau să se ştie ce este aici, la Braşov. Aici este pur şi simplu război. Nu am dormit trei nopţi, cum las un minut capul în jos, cum adorm. Cartuşele îţi ţiuie pe la urechi. Acum, noi, elevii şi vânătorii de munte, apărăm vechiul Consiliu Judeţean împotriva teroriştilor. Nu sunt mulţi, dar sunt bine dotaţi şi vor vărsare de sânge. Am avut ocazia să văd acum nişte camarazi pentru care îmi scot căciula: vânătorii de munte. Aceşti oameni simpli, de la sate, în majoritate, au dat dovadă de curaj şi o stăpânire de sine de nedescris. O noapte întreagă au stat în afara clădirii şi s-au luptat cu demenţii, ascultând deasupra glasul morţii. Am plecat din şcoală cu divizia să-i răzbunăm pe colegii noştri de la Sibiu. Nu ştiu încă în ce măsură am făcut-o, dar până astăzi, adică după o zi şi o noapte de iad, nu avem nici o pierdere. Toţi elevii sunt sănătoşi, populaţia ne ajută şi ea. Ne dau de mâncare, bem sucuri, au ridicat arme în schimbul buletinelor şi luptă alături de noi. Extraordinară colaborare şi ajutor reciproc. Sper să am posibilitatea să vi le povestesc. Deja acum, când aud un zgomot cât de tare, tremur. DAR NU MĂ PLÂNG! Sunt bărbat, sunt oştean al României libere. Încă o dată vă rog să nu vă faceţi griji că voi avea grijă de mine. NU VREAU CA ACEASTĂ SCRISOARE SĂ FIE Şl ULTIMA. Vă îmbrăţişez cu mult, mult dor şi dragoste, elev caporal Cătălin Haidău". Şi a fost ultima scrisoare.